Druștele miresei la nuntă.
Druștele miresei la nuntă.La nuntă,mireasa poate avea o drușcă, sau ele pot fi câteva. Dar întotdeauna printre ele va fi una pe care mireasa o va alegeca majoră. Drușca mare joacă un rol important în ziua nunții. Ea trebuie să devină în această zi pentru

La nuntă, mireasa poate avea o drușcă, sau ele pot fi câteva. Dar întotdeauna printre ele va fi una pe care mireasa o va alege ca majoră. Drușca mare joacă un rol important în ziua nunții. Ea trebuie să devină în această zi pentru mireasă, mâna ei dreaptă şi să fie întotdeauna gata să ajute şi să împlinească dorința miresei. De obicei, aceasta este aleasă dintre cele mai apropiate rude sau dintre cele mai scumpe, pentru mireasă, fete tinere și necăsătorite.
Cu puțin înainte de ziua nunții druștele merg, de obicei, împreună cu mireasa la petrecerea de fete, la care ele își petrec prietena sa într-o lume nouă, plină de complexități şi de mistere ale vieții de căsătorie, şi spun adio timpului fecioriei lipsit de multe griji. Acest eveniment poate fi, de asemenea, organizat de către drușca mare, în scopul de a scuti mireasa de griji adăugătoare.
Drușca mare ar trebui să ajute mireasa să se îmbrace şi să se aranjeze în ziua nuntii. Dacă rochia de mireasă este cu trenă, atunci în timpul ceremoniei, aceasta poate fi dusă doar de drușca mare, la fel, numai ea va ține în mână buchetul miresei, dacă mireasa are nevoie de ajutor. Dar misiunea druștei nu se termină aici. Drușca mare ar trebui să meargă la Oficiul Stării Civile, împreună cu cei ce s-au alăturat mai dinainte de mireasă, și la sosire să ajute mireasa să iasă din mașină, să-i potrivească rochia şi voalul, iar în caz că rochia este cu trenă, să ajute de a o trece prin ușile Oficiului Stării Civile, apoi să o îndrepte aşa ca ea să poată aluneca pe podea, după aceasta să urmeze mireasa. După ele nemijlocit trebuie să meargă celelalte druște. La momentul în care mireasa s-a alăturat de viitorul său soț, drușca mare ar trebui să-i ia buchetul din mâna ei şi să-i ridice vălul, dacă este cazul.
Atunci când procesul de înscrierese apropie de sfârșit, drușca mare, însoţită de șofer și de ceilalți, care au mers să-i însoţească pleacă la restaurant, şi întâmpină acolo mireasa și, din nou, o ajutăsă iasă din mașină, să aranjeze rochia şi să meargă la masă. La acest moment misiunea ei este aproape pe sfârșite, însă este de dorit ca ea să fie undeva aproape de mireasă și, dacă este necesar, să o poată ajuta.
Cât privește îmbrăcămintea druștelor, dacă anterior în Moldova, ținuta de același fel avea o atitudine anumită, destul de sceptică, acum acelaşi tip de rochii pentru druște practic au intrat în modă. De obicei, druștele sunt fete necăsătorite, aproximativ de aceeaşi vârstă şi constituție fizică. De obicei, fetelor de aceeaşi vârstă li se potrivesc aceleaşi culori, cum ar fi roz, bej albastru. Unii stiliști sugerează de a alege o singură culoare şi pentru fiecare drușcă de a alege o nuanță a acestei culori – mai luminoasă sau mai pală. Cu toate că alţii, propun de a coase diferite modele de rochii, dar numaidecât de aceeași culoare. În unele cazuri, druștele îi permit miresei să aleagă culoarea pentru ele şi modelul de rochii, aceasta, de obicei, este cea mai bună opţiune.
Întotdeauna al vostru - MirNevest.md.


