slide-arrow-w-left
slide-arrow-w-left

 

Noutăți de nunta 

Data: 
A doua cerere în căsătorie a lui Dorin Galben!

Pe data de 14 februarie 2024, Dorin Galben a surprins pe toată lumea cerându-i mâna Violetei Scrișu printr-o interpretare emoționantă, care a captivat sufletele noastre. Ne-am simțit prinși în mrejele unei povești romantice desprinsă parcă din basme. Însă, chiar și după un astfel de moment unic, se pare că povestea continuă să ne uimească. În ultima sa postare, Dorin Galben împărtășește detalii despre inelul pe care l-a achiziționat acum 7 ani și motivele pentru care nu l-a oferit atunci.

1_1
2_2

5_2

 

"Am cerut-o în căsătorie pentru a doua oară pe Violeta Scrișu!"

"De această dată cererea a fost una simbolică. Vă explic imediat de ce. Inelul pe care-l puteți vedea în ultima fotografie l-am cumpărat acum 7 ani. Așa gusturi aveam eu la vârsta aia. Mă gândeam s-o cer de soție atunci (la 3 ani de relație), dar am înțeles că ambii eram nepregătiți și am decis să amân acest pas. I-am dat timpului timp și ambii nu regretăm asta…

Inelul este unul simplu și l-am luat de la un magazin de la noi. Am dat pe dânsul un salariu și jumătate - pe care-l primeam atunci (nu foarte mare). Pentru mine el are mai mult o valoare emoțională și demonstrează că știam de foarte mult timp că Violeta va fi soția mea. Știam că într-o bună zi vom forma o familie și că asta se va întâmpla când vom dori noi, dar nu când va spune gura lumii.

P.S. Azi Violeta și-a luat și primul inel de la ajustare și va purta două inele de logodnă! Mă bucur că și a doua cerere a surprins-o la fel de mult ca prima! Pe stories voi pune video!!!"

 

Story 1

Story 2