Interviuri

Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko

Fotografia este profesia D-stră sau un mod de exprimare şi creaţie?

Fotografia este ultimul acord în mixul meu creativ. Mereu îmi plăcea arta fotografică, chiar din studenţie participasem la cîteva expoziţii naţionale, însă pe atunci o vedeam în calitate de hobby şi nicidecum mai mult, deoarece aveam o chemare importantă pe atunci - cea de Designer Vestimentar. Apoi a urmat masteratul în Managementul Caselor de Modă în Franţa şi Germania. Am revenit schimbată - am înteles, că în Moldova nu este teren pentru casă de modă şi e mai interesant să devii un creator de imagine, un stilist, decît proprietar de un atelier de croitorie. Au urmat studiile de make-up şi hair-design, am obţinut cîteva medalii şi diplome naţionale şi internaţionale la campionatele de stilişti, am colaborat cîţiva ani cu fotograful R.Rîbaliov în calitate de stilist. Apoi am fost şi director la rubrica fashion la Jurnal TV.

Într-un moment, am decis cu soţul, că familia noastră cu un singur copil e prea mică...şi m-am retras un pic din activitate pentru a da viaţă la încă 2 copii. Între timp, fiind însărcinată, apoi îngrijind copiii, am însuşit cursurile profesionale de Artă Fotografică de la şcoala lui R.Rîbaliov. Asta pentru că nu vroiam să stagnez, simţeam nevoia de o activitate interesantă, dar şi responsabilă.

Fotografiam iniţial copiii mei, copiii prietenilor, peisaje,naturmorte. Cînd am primit prima ofertă de a fotografia o cununie a unei verişoare, eram entuziasmată, dar şi speriată un pic, pentru că e o responsabilitate enormă. Aşa cîte un pic, am evoluat. Aşi spune destul de rapid - în 2 ani am ajuns la o performanţă, cînd pot să concurez cu cei mai cotaţi fotografi din Moldova.


Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko


Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko

Stilist şi fotograf de nuntă – o combinare rară. De ce aceste două meserii?

Am început să caut inspiraţie din surse internaţionale despre stilistica unei nunţi de la concept la realizare. Mi -au plăcut enorm nunţile din străinatate- cu mult gust, toate detaliile gîndite şi asortate . Am vrut şi eu anume aşa lucrări în portfoliul meu- deosebite şi unice. Aşa mi-a venit ideea să am grijă de totul, pentru a obţine ceva armonios în final, care să mă satisfacă în primul rînd pe mine şi să-i uimească pe clienţii mei.

Am decis din start, că nu voi activa ca un fotograf simplu la nuntă.
De ce? Pentru că piaţa fotografică în Moldova este suprasaturată, am decis să fiu “all in one”: ghid, stilist şi fotograf. Sunt un specialist unic în Moldova, care poate oferi sfaturi profesioniste privind vestimentaţia mirilor, accesoriilor, eu execut machiajul şi coafura, accesoriile handmade pentru mire şi mireasă, buchetul miresei, eu elaborez invitaţiile şi decorul în incinta restaurantului, decorul tortului. Şi, evident, fotografierea evenimentului.
Cred, că este un avantaj să ai un specialist unic, priceput în toate, cu calificare şi experienţă. Deocamdata fac totul singură, uneori apelînd la ajutorul altor persoane, în ceea ce priveşte executarea unor piese.

Fotografia deja face parte din job, dar este şi o plăcere enormă!

Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko


Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko

Denumiţi, care sunt, după părerea D-stră, principalele elemente ale unei nunţi stilate?

Cel mai important e să ai încredere în specialistul ales, dacă ai mai văzut lucrari de ale lui şi ai fost încîntată, înseamnă că merita să-i asculţi sfatul, pentru că el are studii şi experienţă în domeniu, tu doar vrei să fie totul impecabil, aşa că îndrăzneşte, lasă-te ghidată! La noi miresele deseori nu sunt decise ce vor exact, ascultă prietenele, naşa, mama, etc. Fiecare are o părere şi atunci miresei, pentru că anume ei îi revine pregătirea de nuntă, îi vine foarte greu, deoarece pe lîngă problemele organizatorice, are să se descurce cumva şi cu stilistica evenimentului. Am văzut multe mirese prea decorate, cu prea multe accesorii, cu coafuri exagerat de sofisticate, machiaj nepotrivit...etc. E dezgustător!

Ce fotografii nu vor face parte din albumul de nuntă, realizat de D-stră?

Ţin să captez amintiri vii, adică mai puţine momente regizate şi mai multe cele de gen reportaj. Desigur, e important să fie în album şi portrete ale mirilor, dar cît se poate de naturale, fără fals, strîmbături, sau chestii de prost gust, nu inţeleg în portretul de nuntă ţigara, pistolul, tigaia, fotografia în locuri urîte, cum ar fi vechituri de case părăsite pline de gunoi- nu văd în aceasta nici artă nici o legatură esenţială cu nunta. În ultimile 2 filmări de nuntă, am descoperit ceva inedit pentru mine: pozele, care înainte le catalogam drept nereuşite, care mergeau la coş, acum au prins valoare şi tind să le expediez la concursuri în domeniu. Sunt naturale, dar neobişnuite, aşi zice deosebite, pline de emoţii pure.  
 

Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko

Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko

Ce trebuie să ţină minte tinerii căsătoriţi şi oaspeţii lor, fotografiindu-se la nuntă? 

Important e să nu pozeze special pentru cameră, e mai bine să se revadă peste ani în poze aşa cum erau: plini de emoţii vii, rîzînd, plîngînd. Dacă vor avea în album doar poze regizate, toate la fel...oare ar resimţi emoţiile de atunci?


Stilistul şi fotograful de nuntă Marianna Petrenko 

MirNevest.md 

Articole similare

Toate articolele