Sfaturi

Love Story: Rodica & Ion

Ne iubim de un deceniu. Nu ştiu să vorbesc prea mult despre povestea mea de dragoste. Poate că într-adevăr ar fi mult, mult prea mult de povestit.

Ne iubim de un deceniu.

Nu ştiu să vorbesc prea mult despre povestea mea de dragoste. Poate că într-adevăr ar fi mult, mult prea mult de povestit. O să încerc totuşi să cuprind într-o pagină, aproape 10 ani frumoşi petrecuţi în doi. Povestea noastră începea acum mulţişori ani la o horă din satul bunicii. Eram un copil, nişte copii mai bine zis. Eu 14, el 16 ani, două păsări libere, fără de griji, dar care s-au văzut şi s-au plăcut. Pardon, ea l-a plăcut pe el. Fata de la oraş, băiatul de la sat. Fata îndrăzneaţă nevoie mare, băiatul timid şi mai mare nevoie. Ea s-a îndrăgostit nebuneşte şi a început să-i scrie scrisori ( şi acum păstrăm sunducul cu scrisorile noastre comune, la nuntă facem album). Şi acum îmi amintesc cum a reacţionat săracul meu viitor soţ, când a primit o scrisoare de la o fată pe care nici măcar nu şi-o amintea la chip. Nu, nu i-am văzut reacţia, dar mi-a povestit prietenul său că în zadar încerca să-şi amintească cine e Rodica. Rodica, eram eu, fata îndrăzneaţă dela Chişinău.Timid, timid dar şi-a luat băiatul inima în dinţi şi a făcut un forward scrisorii, la adresa indicată pe plic. Conţinutul primei scrisori cu siguranţă a fost unul fals ( asta mi-a mărturisit-o peste vreo 3 ani). Îmi scria că sunt frumoasă, că s-a îndrăgostit de ochii şi părul meu, ( nimic mai fals). Cum poţi să te îndrăgosteşti de nişte ochi pe care nici măcar nu îi ţii minte? Să fim serioşi. A urmat un alt răvaş trimis de mine,  plus o fotografie de a mea. BINGO, băiatul şi-a adus aminte de Rodica şi nu a regretat nici o clipă că orbeşte a scris că s-a îndrăgostit, unei necunoscute. Corespondenţa noastră a ţinut vreo trei ani, timp în care ne vedeam doar în vacanţele mele. Iubirea noastră s-a născut practic din cuvinte, litere înşiruite pe foi de hârtie, şi inimioare colorate cu iniţialele noastre. În aceşti practic zece ani, am avut parte de multă sare şi piper. Ne-am certat de multe ori, şi tot de atâtea ori ne-am împăcat. Spune lumea că noi ne completăm, eu cea rea, el cel cuminte, un fel de ying - yang moldovenesc. Acum locuim împreună şi zilnic învăţăm să ne iubim mai mult.

 

Studiile arată că primii 3 ani împreună este dragoste, restul este deprindere. La noi e dragoste, o dragoste pipărată, o dragoste cu provocări, uneori calmă alteori ca un tsunami. (Îţi mulţumesc iubite pentru ea)Dar da! Simt eu că e dragoste. Am fost alături de el în clipe bune şi mai puţin bune, el a făcut la fel. Ne-am iubit aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi, cu bune şi rele, cu bogăţie şi sărăcie uneori, dar ne-am iubit. Şi facem asta de un deceniu. Noi doi suntem unul. Ăştia suntem noi, Ion şi Rodica. În luna dragostei şi nu numai, fii binecuvântat îngere al meu.

Подробнее о конкурсе здесь>>

Партнеры:

    visart.md                  Bisquit                                  Patisseria Panilino
Свадебные карикатуры Кафе-кондитерская Bisquit 

MirNevest.md 

Articole similare

Toate articolele